Image
Se incarca
Pentru a participa la oricare dintre cursurile Academiei Ella Gondoș, fiecare elev va trece printr-o testare cu Ella Gondoș care valorează 100 Ron.
Cursuri zilnice

Cursuri de Canto

Dacă ai ajuns până aici îmi este foarte clar cât de mult îți dorești să-ți începi călătoria muzicală alături de noi.


Pentru a studia canto sau pian în cadrul Academiei de Talente trebuie să te programezi la o testare de auz muzical și ritm, la care evaluator este Ella Gondoș.


Testarea costă 100 RON, poate dura până la o jumătate de oră, iar în urma acesteia vom putea să-ți atribuim cel mai potrivit profesor din Academie.

  • Image
    Program cursuri
    Luni- Vineri: 10:00-20:00

    Inscrie-te
Image

Detalii despre curs

Image
  • * Ședințele sunt individuale
  • * Odată stabilite ziua din săptămână și ora la care începe ședința, acestea rămân neschimbate pe toată durata abonamentului
  • * Ședințele care nu se desfășoară din cauza absenței elevului, nu se reprogramează decât în dacă motivul este de natură medicală; în aceste situații, reprogramarea se face în baza unei justificări avizate de medic (scutire medicală), în termen de 30 de zile;
  • * Abonamentul se achită integral la prima ședință.
  • * Cursurile de canto se achiziționează pe bază de abonament lunar de 4 ședințe cu durata de 50 de minute fiecare;
  • * Costurile abonamentului lunar: 750 RON la profesor Ella Gondoș, și 500 RON la ceilalți profesori din cadrul Academiei de Talente.
  • * În lunile în care abonamentul cuprinde 5 ședințe, valoarea abonamentului se modifică, devenind, respectiv 600 RON. Pentru cursurile profesorului Ella Gondoș, nu este posibilă achiziționarea unui pachet de 5 ședințe, iar a cincea ședință nu va fi inclusă în program și nici tarifată.
Image
Lucreaza cu tine, pentru tine

In Academia de talente
Ella Gondos

Image