La baza Academiei de Talente stă femeia a cărei călătorie muzicală începe de la vârsta de 6 ani. O călătorie definită de perseverență, studiu amănunțit, punctualitate și multă emoție.
Adolescența „muzicală” mi-am petrecut-o în cadrul Colegiului de Artă „George Apostu”, din Bacău, unde am studiat canto-jazz și muzica ușoară și la finalul căruia am decis să-mi continui studiile în Iași.
Aprofundarea muzicală s-a produs în cadrul Universității de Naționale de Arte „George Enescu”, din Iași, în cadrul secției de Interpretare Vocală - Canto Clasic, definitivată de Master cu disertație pe musical.
Cariera de pedagog mi-am început-o la vârsta de 19 ani când am acceptat să-i predau unui coleg. Acela a fost momentul în care mi-am descoperit vocația de „medic al talentului”.
De atunci și până în prezent, am dezvoltat metode și tehnici de pregătire vocală și studiu muzical, împreună cu echipa pe care am strâns-o în jurul meu, în cadrul Academiei de Talente.
Până în prezent, Academia de Talente Ella Gondoș a călăuzit pașii a sute de elevi care și-au dorit o carieră muzicală și cu care am strâns numeroase premii la concursurile la care au participat.
Poate cea mai mare recunoștință a calității cursurilor dezvoltate de mine, este decernarea titlului pentru „Excelența în Dezvoltarea Talentelor din România”, acordat de către „Celebrity Awards Femei de Succes”, în 2019, în gala organizată la București.
Fiind în același timp mamă, soție, mentor, manager și solistă a trupei live „Univers Band”, Ella urmărește îndeaproape dorințele celor din jurul meu, calitate care mă ajută să găsesc mereu soluții optime prin care să mă pliez cu ușurință pe nevoile și scopurile oamenilor.
Recomand părinților să caute bucuria copilului și să o cerceteze prin găsirea celor mai bune metode care duc spre dezvoltarea lui.
Atât timp cât găsim lucrul pentru care inimile copiilor bat, misiunea noastră ca adulți este pe cale de împlinire.
Îi îndemn pe toți cursanții pe care îi întâlnesc s ă facă lucrurile cu patos și cu dragoste, să-și exploreze în primul rând sinele, pentru a reuși să dea mai departe toate calitățile minunate cu care au fost înzestrați.
Vă aștept la cursurile găzduite de noi în cadrul Academiei de Talente Ella Gondoș!

